Certificatul cadou
Galeria Raphael vă pune la dispoziție un serviciu nou pe piața de artă și anume posibilitatea de achiziționare a unui Certificat Cadou.
Acesta este materializat printr-un Certificat – Voucher autentificat de către Galerie, pe care îl veți putea oferi alături de o invitație în cadrul spațiului nostru expozițional si de un album realizat la cerere, cu loturile recomandate personal sau propuse de consultanții noștri.
Cu ajutorul dumneavoastră îl vom personaliza cu datele fericitului beneficiar și cu suma în cuantumul căreia se vor putea achiziționa unul sau mai multe dintre loturile expuse, disponibile vânzării.Astfel, din acest moment, aveți alternativa de a oferi experiența inconfundabilă a propriei alegeri a unui cadou de lux, autentic, cu încărcătură istorică și identitate, fără a vă mai preocupa dacă alegerea facută este altfel decât cea mai inspirată.